Se afișează postările cu eticheta Reggio Emilia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Reggio Emilia. Afișați toate postările
vineri, 3 septembrie 2010
Festa Reggio
Pe 1 septembrie seara am fost la Festa Reggio să vedem FUOCHI DANZANTI SOTTO LE STELLE.
Au fost 5 melodii, am filmat 4 dintre ele(nu chiar integral), dar astea două au ieşit cel mai bine: click1 click2
Incredibil de multă lume, abia am găsit unde să parcăm maşina şi am mers pe jos cam 10-15 minute de unde am parcat-o până unde trebuia să ajungem la artificii.
Dupa am mâncat kebab făcut de turci. A fost al dracu' de picant şi de bun!
Bonus: tot în ziua respectivă după-amiaza am fost la pişcina din oraş şi m-am dat pe toboganele astea: click3
duminică, 29 august 2010
Cucina italiana
Gustul mâncării italieneşti m-a prins destul de mult. Până să vizitez prima dată ţara macaronarilor, cum spune tata, nu mâncasem decât faimoasa pizza.
Acum printre mâncărurile mele favorite se numără: paste cu ragù şi parmigiano, lasagna şi tortellini.
Pizza oricum nu se compară cu ce se face la noi, blatul este foarte subţire şi maslinele nu au niciodată sâmburi. Îmi amintesc că odată nepotul meu a mâncat o pizza în România, iar măslinele de pe ea aveau sâmburi. Nu vreţi să ştiţi cât a mai bombănit pe tema asta.
Paste cu ragù şi parmigiano, nu neapărat spaghete. Italienii nu fac diferenţa, la orice spun paste. Ragù-ul este un sos special cu bucăţele mici de carne. Parmigiano Reggiano(eu sunt în Reggio Emilia) este un fel de brânză foarte tare(sora mea îi zicea săpun de casă la început) ce se rade şi se pune peste paste. Asta e la ordinea zilei.
Lasagna, am fost surprinsă cât de uşor se face, are doar patru ingrediente printre care ragù şi parmigiano, la care se mai adaugă beschiamella(un lapte cu unt destul de gros) şi pasta în formă de foi. Am mâncat azi.
Tortellini din nou făcuţi din bucăţele mici de pastă, umpluţi cu diferite amestecuri de carne şi/sau legume.
Si să închei cu o băutură: limoncello. Este din lămâi şi în sudul ţării se face în casă cum se fac la noi ţuica şi vinul.
Buon appetito!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

