luni, 19 septembrie 2011

Hate this September

Nimic nu e cum trebuie în acest septembrie.
Săptămâna trecută, la mijlocul lunii, era o căldură insuportabilă în miezul zilei când pe vremea aia ar fi trebuit să fie răcoare, ar fi trebuit să mai plouă câte puţin, ar fi trebuit ca vremea de afară să mă facă să îmi caut în şifonier umeraşele pe care am aşezat hanoracele la sfârşitul primăverii. Dar nu! Urăsc vremea asta.
Urăsc că e ultima lună din ultima mea vacanţă.
Urăsc că e prima dată când mă duc în toamnă la restanţe.
Urăsc că a fost prima dată când am picat cu adevărat un examen, orice altă restanţă avută a fost din cauza neprezentării la examen.
Urăsc cum a pus pe foaia aia un 4 în silă, pentru că stimatul domn profesor universitar se grăbea, şi cum a spus "Învaţă mai mult pentru data viitoare!".
Urăsc când mama îmi spune să învăţ mai mult când ea e analfabetă.
Urăsc chiar şi lipsa mea de chef de a învăţa.
Nimic nu e cum trebuie şi îmi e scârbă de aproape orice.
Octombrie, vino mai repede!


A voastră plină de ură,
!Amarena
 
 
Pentru mai multe imagini asemănătoare cu cea de sus: Leonid Afremov

marți, 13 septembrie 2011

Music Cocktail #6


Iar s-a nimerit ceva de sărbătorit într-o zi de 13. De data asta e legat de muzică şi nu există mod mai bun de a sărbători decât cu un Music Cocktail. Contul meu de Last.fm a ajuns la 30.000 de plays! Aşa că am ales câteva melodii pe care le-am ascultat mai des în ultima vreme, contribuind la acel număr.

1.AWOLNATION - Sail
"This is how I show my love
I made it in my mind because
I blame it on my A.D.D. baby"


2.The Knife - Heartbeats
"One night of magic rush 
The start - a simple touch 
One night to push and scream 
And then relief 
Ten days of perfect tunes 
The colors red and blue 
We had a promise made 
We were in love"

3.Jace Everett - Bad Things
"I don't know who you think you are,
But before the night is through,
I wanna do bad things with you."


4.10 years - Now is the time (Ravenous)
(linkul nu mai duce către youtube, pentru că acolo am găsit numai variante live sau acustice; doar daţi un play şi se deschide o nouă fereastră cu un player)
"Now is the time
To open your eyes
You need it, you want,
You did it, You got it
So act you like own it this time"


Hope you enjoy it,
!Amarena

miercuri, 7 septembrie 2011

New poison #1 (10 years)


Am tot avut ideea unei noi serii în minte de ceva vreme, dar sila a tot alungat-o şi amânat-o.
New poison e o serie de postări în care voi prezenta câte o trupă nouă pentru mine, deci repet, pentru mine, chiar dacă trupa respectivă are zeci de ani de existenţă şi activitate. Eu abia aud şi mă îndrăgostesc de ea, deci se adaugă la colecţia de sticluţe cu otrăvuri.

Trupa care are onoarea de a dezvirgina seria este 10 years. Nu voi sta să vă povestesc despre ei, puteţi citi destule pe Last.fm sau Wikipedia.
I-am descoperit pe Last.fm, erau printre sugestiile de acolo ţinând cont de ceea ce am mai ascultat. De acum înainte o să le dau mai multă atenţie că nu sunt deloc de ignorat.
Am descărcat iniţial ultimul lor album Feeding the wolves şi mi-a plăcut foarte mult. Nu ştiu de ce a durat ceva vreme până l-am descărcat pe următorul, Division. De acesta nu am mai fost aşa încântată, aşa că dowload-ul celorlalte 3 albume a fost şi mai întârziat. Totuşi astea s-au ridicat la aşteptări, deşi informându-mă un pic despre, ei am aflat că la început au avut alt solist şi mă aşteptam să nu îmi placă primul album.

Nemailungind vorba atât, un top al albumurilor ar fi aşa:
1.Feeding the wolves
2.The autumn effect
3.Killing all that hols you cam la egalitate cu Into the half moon
4.Division
Nu spun că Division nu îmi place deloc, doar că procentul melodiilor obsesive este mai mic comparativ cu celelalte albume.

Top de melodii nu cred că sunt în stare să fac, pentru că îmi plac prea multe şi mi-ar lua prea mult să mă hotărăsc la o anumită ordine. Doar spun că ador(cu mulţi de o, doar că nu îi pun din motive estetice) Fade into (the ocean), partea instrumentală de la minutul 1 şi ceva e pur şi simplu orgasmică, parte ce se repetă şi ceva mai încolo. Alte melodii ce merită, menţionate aleator, sunt: Wasteland, Fix me, Shoot it out, One more day, Now is the time (Ravenous), Angelic, Cast it out, All white, The autumn effect...

Vă invit să exploraţi această formaţie, exploratul meu a ajuns la aproximativ 1000 de plays dacă ţin cont cu aproximaţie şi de ascultările de pe telefon, Last.fm-ul spune că sunt abia la 822...


A vostră satisfăcută de noua otravă,
!Amarena

sâmbătă, 13 august 2011

Beautiful Lies for 1 year!



Chiar dacă în ultimele luni am fost din ce în ce mai neactivă pe blog, nu am uitat că astăzi s-a împlinit 1 an de când stresam pe cineva spunându-i la 5 minute "Am blog!".
Nu îmi place să fac promisiuni de fel, pentru că nu ştiu dacă mă pot ţine de ele, deci nu voi strica aniversarea cu o promisiune, cel mai probabil, în gol.
Oricât de rar aş adăuga o postare, ăsta o să rămână colţişorul meu de aberat! Aşa că îmi doresc cât mai mulţi ani de aberaţii ^_^

Şi pe final, cam ce am reuşit să strâng în acest an:
Aceasta este a 81-a postare, îmi place numărul, pătratul perfect al unui alt pătrat perfect.
Numărul total de afişări pe pagină: 5.280
Comentarii: 259
Persoane interesate: 24

p.s.: Singurul lucru pe care l-am actualizat mereu aici a fost postul Am văzut... (2011), a fost cel mai folositor post pe care l-am făcut.

A vostră mulţumită posesoare de blog de 1 an,
Amarena!

marți, 12 iulie 2011

Perfect student?

Nu, aş vrea eu să fiu o studentă perfectă, în traducere nicio restanţă şi numai note mari.
Dar nu asta e problema acum, pentru că în general mă descurc, uneori chiar mult, mai bine decât colegii mei.
Problema e percepţia celorlalţi faţă de mine. Deja încep să devină stresante frazele de genul "Tu ai restanţe?!?", "Cum de nu ai numai 9 şi 10?", "Câţi de 10 ai luat până acum?", "6? E cea mai mică notă a ta, nu?" şi asta din partea mai multor persoane, dacă era numai una, treceam cu vederea.
WTF! Eu ce are dacă am restanţe? Se termină lumea din cauza asta? Nu, pot să supravieţuiesc şi cu 2-3 restanţe, pentru că nici eu nu am chef să învăţ câteodată. Deşi restanţele pe care le am au şi o mică scuză în spate, ştiu că dacă m-aş fi forţat un pic, aş fi reuşit să nu le am, dar nu am mai vrut.
E o vorbă cum că nu există student fără restanţă, iar eu nu m-am nimerit să fiu excepţia de la regula şi de fapt nu ştiu vreo excepţie. Chiar aş vrea să găsesc unul fără restanţă, să îi strâng mâna şi să îi spun că nu are viaţă!
Şi azi e iar una din zilele fără chef de învăţat pentru o restanţă de mâine, rămâne pe data viitoare, mai e timp! Cum să am dispoziţia necesară pentru a învăţa când de abia aştept să treacă timpul mai repede şi să plec poimâine la mare? Eh... detalii...


Cu gândul la soare şi valuri,
Amarena!

marți, 7 iunie 2011

Me & you + 8

Chiar dacă sunt încăpăţânată, bitch, zdreaţa lumii, am impresia că le ştiu eu pe toate, nu ştiu să mă port frumos cu tine şi uneori nu te apreciez cum ar trebui, sunt în acelaşi timp şi cea care te iubeşte de 8 ani. Am petrecut o treime de viaţă împreună şi pledez nevinovată când mă acuzi "Tu nu mă iubeşti pe mine!".
Suportă-mă cel puţin încă 8 ani şi o să am timp destul să îţi demonstrez.
La mulţi ani nouă!


P.S.:Imaginea din seria Couple a lui Magdorf.

Your bitch and lovefull,
Amarena!

marți, 17 mai 2011

Bad timing

De ce a trebuit să aflu aşa târziu de ei? De ce trebuie să vină tocmai anul ăsta pentru prima dată în România, la B'estfest? De ce am aflat aşa târziu că vin la B'estfest? De ce nu am gaşcă de minim 10 care să fie dispusă să meargă o zi la un astfel de concert, pentru că astfel am plăti la jumătate biletul? De ce nu am bani pentru două bilete întregi ca să iau pe cineva cu mine? De ce nu am maşină şi carnet ca să nu mai stau cu trenul şi cine ştie ce alt transport din Bucureşti până unde se ţine festivalul?
S-au nimerit toate extrem de prost şi pur şi simplu mă oftic!
După cum se vede în imagine, e vorba de Pendulum, ultima dependenţă în materie de muzică. Am dat de ei de două săptămâni pe Last.fm pe contul unui tip care îi ascultase destul de mult. Am ascultat iniţial Witchcraft, pentru că era cea mai ascultată de userul respectiv, mi-a plăcut foarte mult, apoi am descărcat albumul din care face parte melodia, Immersion, cel de-al treilea album al lor. În cele două săptămâni am făcut aproximativ 350 de plays la ei şi încă creşte.
În seara asta am descărcat şi primele două albume ca să mă oftic şi mai mult că sunt atât de tari şi că eu nu o să îi pot vedea live.
This sucks!


Yours forever poisoned by music,
Amarena!