miercuri, 18 august 2010

Nu v-aţi săturat de vampiri? (Vampire Knight)


Dacă e vorba de anime-uri, nu cu siguranţă. Nu prea am urmărit seriale şi nici nu am citit cărţi care să aibă vampiri, dar de când cu mania Twilight creaturile astea sunt la modă, prea la modă.
Oricum subiectul ăsta mi se pare că poate fi întors pe multe feţe şi interpretat în multe feluri.
Recent am terminat de revăzut Vampire Knight. Revăzut pentru că l-am vizionat prima dată în 2008 când abia îl scoteau de la cuptor. Acum a apărut şi varianta dublată în engleză şi a fost o ocazie bună să îl reiau.
Primul sezon are 13 episoade şi are rating PG-13.
Deşi ştiam finalul, şi aici mă refer la finalul sezonului doi, parcă a fost mai interesant de data asta. Mi-am dat seama că mi-au scăpat mici detalii prima dată.
O academie cu două feluri de elevi: day class şi night class. Cei din night class nu sunt altceva decât vampiri. Toţi fac parte din aristocraţia vampirească, însă numai unul este "pure blood", Kuran Kaname(dreapta în poză). Sunt prezentaţi ca nişte creaturi superbe şi toate fetele din day class îi adoră.
Favoritul meu este Hanabusa Aidou, poreclit "Idol", blond cu ochii albaştri, carismatic, face mereu câte o boacănă şi este pedepsit de Kaname, dar are totuşi un respect inimaginabil pentru acesta.
Atmosfera anime-ului este în general una sobră, dar are şi momente ceva mai amuzante, iar altele horror. Sângele e un element nelipsit.
Vampire Knight a reuşit să intre în topul preferinţelor mele şi sunt nerăbdătoare să revăd şi sezonul doi.

5 comentarii:

Verde Contemplativ spunea...

Obsesia mea cu Vampires Knight a luat sfarsit, cred. Dar pot sa spun ca am manga VK direct din Japonia. Recunosc ca nu inteleg nimic, dar imaginile sunt sugestive. Mi-ar placea sa apara manga si in Romania. sunt cu adevarat interesante si distractive.Partea cu vampirii e geniala si intradevar poti sa le intorci pe multe fete.

Bris spunea...

Si mie mi se pare ca subiectul asta a devenit mult prea popular. Am observat ca asta se reflecta si in anime, doar ca nu am apucat pana acum sa il explorez cand vine vorba de anime. Chiar nu imi amintesc sa fi vazut un anime bazat in principal pe subiectul asta, dar Vampire Knight ramane pe lista mea de asteptare in orice caz. :D M-a atras instant atmosfera de cand am vazut unele poze si e posibil sa ma uit la el in curand.

Luna spunea...

Măi sincer, eu încă sunt îndrăgostită de vampiri. Mi se par nişte fiinţe interesante şi misterioase. Totuşi, prin "vampir" mă refer la creatura aia însetată de sânge care omoară fără regrete şi care uneori(nu foarte des, mai bine zis rar) poate să fie şi drăguţă, sensibilă sau romantică.
Oricum, am avut şi eu o perioadă cu Vampire Knight. Ştiu că-l simpatizam rău de tot pe Zero. Era aşa tare...

Amarena spunea...

Verde contemplativ - si mie imi trecuse, dar l-am revazut zilele astea si mi s-a parut mai bun decat il percepusem prima data :D Nu cred ca o sa avem succes prea curand in asteptarea unor manga la noi in tara :(

Bris - eu cred ca am vazut 3 pana acum si VK mi-a placut cel mai mult, poate si pentru ca a fost cel mai serios din cele 3. Astept sa il vezi si apoi imi mai spui ce parere ai :)

Luna- uite vezi, fiecare are perceptia lui despre vampiri, intr-un asta imi place ca in fiecare film/serial/anime este interpretata ideea dupa viziunea autorului. Da, si Zero e tare rau, imi place cand ii bea sangele lui Yuuki :))

Our School spunea...

Mie imi plac vampirii, dar nu cei gen Twilight, sunt mai buni aia clasici:-?
Am vazut Vampire Knight, dar doar cateva episoase si mai stiam din ce mi-a povestit o tipa. Mie nu mi-a placut niciun personaj in mod special.